Jurnal de Camp BioArt 2017 – “Emoție”

Jurnal de Camp BioArt 2017 – “Emoție”

Emoție – un cuvânt căruia i se pot oferi palete întregi de însemnătate, toate diferite și unice. Emoțiile domină, așa că sunt mereu în noi, iar modul în care reușim să le manifestăm nu poate să fie controlat mereu. Câteodată, fericirea ne face să izbugnim în hohote de plâns, iar surprizele ne fac să rămânem înmărmuriți. Cert este că ele definesc momente de neuitat în viață, în special dacă sunt constructive sau marchează un nou început, o nouă treaptă, un nou pas spre ceva frumos.

Iată-ne în ziua șase a camp-ului BIOArt 2017. Săptămâna este pe final, iar conștientizarea faptului că plecarea și rămasul bun sunt atât de aproape îi copleșește pe mulți dintre cercetași. Povestea Țibleșmoor-ului este aproape de final, iar cercetașii iau parte și a o întâlnire cu jandarmeria pentru a învăța ce trebuie să facă în situații de urgență. Lupișorii sunt activi ca de fiecare dată, cu zâmbete, mult entuziasm și dorința să profite din plin de ultimele clipe din camp. Exploratorii și temerarii muncesc și ei din greu la tot ce ține de finalizarea mascotei și montarea spot-ului 4EARTH, iar orele până la ultimul careu par să treacă din ce în ce mai repede, toți rămânând neputincioși în fața trecerii timpului.

Careul a reprezentat cel mai emoționant moment al camp-ului. Aici, copii au devenit cercetași și au simțit bucuria de a-și depune promisiunea, fiind învăluiți de ea, liderii, dar și copiii au fost recompensați pentru eforturile depuse de-a lungul acestei săptămâni, jocurile și ploaia bruscă au dat o notă personală întregului eveniment, iar unii cercetași au făcut astăzi primii pași spre ceea ce înseamnă leadership.

E important să reținem clipele unice și să profităm de ele. O clipă unică poate să aducă amintirea altei clipe frumoase, poate să fie împărtășită, prețuită, păstrată într-un loc al sufletului nostru la îndemnână în momente de tristețe sau de îndoială și povestită cu drag mai departe pentru a-i ajuta pe alții să crească. Startul e important și merită să ne amintim tot timpul de unde am plecat atunci când parcurgem un drum frumos și să ne amintim cu drag de oamenii care ne-au ajutat să ajungem în acest punct, să fim mândri de reușita noastră și să fim dornici să învățăm, în fiecare zi, câte un lucru nou și să facem lumea mai bună.

,,Cuvântul de astăzi pentru mine este apogeu. A fost prima zi în care am făcut jocuri pentru copii, am început să îi cunosc din ce în ce mai bine, și am avut lupișori care săreau încântați pe lângă mine tot timpul. Realizarea mascotei și pictarea medalioanelor de lut au fost momentele de dinaintea celui mai mult așteptat: ultimul careu din acest camp. ,,Oare o să mă cheme?” a fost întrebarea pe care am avut-o atunci când a început careul. Am fost chemată în față fiind descrisă ca și persoana care anul trecut în camp își dorea foarte mult o eșarfă, iar mai apoi am primit cardul de cercetaș, primul meu pin și am fost tare emoționată. La ultimul moment nu mă așteptam deloc: știam că mai trebuia să fie un ultimul moment, dar nu știam ce presupune. Au fost strigate în față Sorina, Bianca, Ștefana iar în momentul în care mi-am auzit numele și am realizat când eram în față că era vorba despre promisiunea de lider, am început toate să plângem. Nu mă așteptam la moment, deși mi-l doresc de foarte multă vreme, deoarece sunt explorator doar de aproape un an. Am fost extrem de fericită și pentru exploratori pentru că deși le-a fost greu și spuneau că nu se pot acomoda, au fost făcuți cercetași și sunt foarte hotărâți să mai vină la activități. Toată lumea m-a felicitat, iar acum simt o presiune constructivă, multă bucurie și știu că o să am, la fel ca și săptămâna aceasta, multe responsabilități noi. Sunt extrem de entuziasmată deoarece o să mă ocup de o patrulă de copii și de abia aștept să căut jocuri și activități pentru ei.”-Furdui Cristiana

Galerie foto BioArt 2017 – Ziua VI

Comments are closed.